În fiecare dimineaţă, de cînd mă aflu în plin concediu de creaţie, primesc, cel puţin, zece sau cincisprezece telefoane.
O abandonez pe „Erika”, renunţ la ultimul strop de zaţ din ceaşca de cafea şi răspund ţîfnos:
– Aloo! Da… Biroul de voiaj… Acceleratul de Suceava? Nu mai circulă… L-am desfiinţat!…
Cetăţeanul de la celălalt capăt al firului nu-şi crede urechilor. Insistă:
– Dar parcă mai era un accelerat sau rapid?… Îmi vine să plîng. Începe să mă cam lase nervii:
– Le-am suprimat pe toate!… De ce? Foarte simplu… Mă incomodau!…
Trîntesc receptorul şi mai bat o jumătate de rînd la maşină. Zadarnic. Iluzii pierdute. Pentru că iarăşi sună unealta infernului. Îmi vine să torn restul de zaţ în receptor, deşi ar fi de preferat în sonerie.
– Aloo! Da! Tot eu… Dacă-s nebun? Sînt, domnule, şi încă zdravăn de tot!
Trebuie să răspund la ce oră pleacă din Gara de Nord acceleratul de Braşov, ce întîrziere are rapidul de Constanţa, ce se-aude cu Balt-Orient-Expresul.
Şi toate astea din pricina unei diferenţe de-o>>> continuarea aici >>>
VLAD MUŞATESCU 