VLAD MUŞATESCU

iulie 4, 2007

DIN OPERA AUTORULUI: „FIŞĂ SIGNALITICĂ DETECTIVUL AL CONAN DOI”

Filed under: pagini alese — ARP @ 2:22 pm

E bine (şi-o să vedeţi de ce), să ştiţi de la bun început cu cine aveţi de-a face. Mă iscălesc Al Conan Doi. De profesie ziarist şi, în timpul liber, scriitor. 50 de ani. 1,68 m pe înalt, 0,77 pe lat. Iar pe cîntar, 102 (şi ceva) kile (adică 40% peste minimele stasuri în vigoare la Institutul de Endocrinologie, al cărui vechi client am onoarea a fi, de peste douăzeci şi cinci de ani). Nevastă: una şi bună. Semne particulare: fără. În afara celor indicate mai sus, bineînţeles.

Încă din fragedă tinereţe – şi ce mult e de atunci – m-a mistuit patima „lecturării” romanelor poliţiste. După părerea mea, la care ţin, încadrarea romanului de aventuri în genul „poliţist” este o greşită şi minimalizatoare înţelegere a unei mari literaturi.

Pentru a demonstra şi susţine, cu brio, temeinicia acestei convingeri, în ultimii ani am scris vreo şase romane de aventuri. Le consider, împreună cu prietenii mei (autentici), de excepţională valoare.

Pînă astăzi, n-am reuşit să tipăresc nici unul!

Editorii noştri dragi, indispuşi de marele succes la public al unor scriitori ca Dashiell Hammett, Raymond Chandler sau James Hadley Chase, ca să nu mai vorbim de clasici (Agatha Christie, Simenon, Steeman), încearcă probabil să înăbuşe orice

tentativă autohtonă de depăşire a ştachetei.

Numai aşa îmi explic eşecul multiplelor mele strădanii de-a trezi interesul unor redactori ataraxici. Şifonierul din dormitor e burduşit cu manuscrisele mele (în cîte şase exemplare) returnate de casele de editură bucureştene şi din provincie.

Noroc că n-am fost niciodată un individ uşor de călcat în picioare. În primul rînd, din motive de gabarit.

În clipa de faţă, după îndelungi şi sîcîitoare tratative, am obţinut de la redactorul meu şef, care şi el citeşte (în secret) romane poliţiste, un concediu de creaţie. Fără plată. Patru luni, pînă în octombrie. De data aceasta sînt convins că voi învinge cerbicia conspiraţiei din edituri. Mai ales că, nădăjduiesc din toată inima, îmi voi crea cele mai ideale condiţii de lucru.

Penke, nevastă-mea, „bulgăroaica”, după cum o alint eu, şi există aici o apreciabilă doză de adevăr, deoarece e chiar bulgăroaică autentică, se încăpăţînează să nu creadă în şansele literaturii pe care o profesez cu îndîrjire.

Nopţile mele de veghe, cînd stau aplecat deasupra maşinii de scris (în realitate am două, un „Remington Smith-Premier” şi o „Erika”) n-au reuşit s-o facă mai receptivă. În schimb i-au provocat o astenie, cu tulburări neuro-vegetative, ilustrate prin insomnii rebele. Iar eu am căpătat un sănătos complex de vinovăţie, care îmi reduce la minim puţinele ore de somn. Şi, deoarece ţin foarte mult la nevastă-mea, mi-am căutat un refugiu în podul casei, unde mi-am înjghebat un cabinet de creaţie, din cele mai rudimentare.

Vara, curg apele de pe mine, de parcă aş fi un izvor termal; iarna, nici atunci nu-i mai bine. Bat cuiei>>> mai departe aici >>>

%d blogeri au apreciat: