VLAD MUŞATESCU

iulie 4, 2007

“REŢETA SUCCESULUI? SĂ-I FACI PE OAMENI SĂ RÂDĂ…..”

Filed under: pagini alese — ARP @ 2:23 pm

INTERVIU CU MAESTRUL VLAD MUŞATESCU – realizat de Dumitru Hurubă

Dumitru Hurubă: Stimate maestre Vlad Muşatescu, vreau să începem discuţia noastră cu o întrebare care mă frământă de mai multă vreme: de ce locuiţi la Găgeni?


Vlad Muşatescu: Pe mine, întrebarea care mă frământă la ora actuală s-a transformat într-un coşmar ce dăinuie de aproape cincisprezece ani. Respectiv, de când mi-a fost demolată, de Ion Teleagă, zis Dincă, ferma mea agro-literară de la Tâncăbesti. Iar de-atunci, noapte de noapte, îmi visez în alb-negru livada celor 98 de pomi, via, grădina şi casa părintească. Unde mi-am scris aproape toate cărţile, în forma lor finală. Noroc că am găsit un om de mare omenie, şi bună credinţă, pe Gheorghe Petrache, “Petrăchiţă” (pentru mine), primarul din Păuleşti, sat Găgeni, care, laolaltă cu Tăntica, nevastă-sa, ne-a ajutat enorm. Pe mine şi pe bulgăroaica de Pencke, soţie autentică şi cu vechime în muncă, să ne oploşim în sătucul de sub poalele Cocosăştilor. Iar astăzi am iarăşi, la scară mai redusă, livadă, vie şi grădină plus, asta-i de la mine înţeles, casă. Unde vin de mă caută aceiaşi prieteni scriitori care mă cătau şi la Tâncăbeşti. Din păcate unii, numai în zilele dedicate amintirilor. Căci au emigrat. Spre ceruri. Cum au făcut-o Radu Tudoran, Geo Bogza, Titus Popovici, Francisc Munteanu sau Stelian Gruia şi Gheorghe Tomozei. La ora actuală, toţi, inclusiv autorul, populează paginile romanelor mele. Printre care, Petrăchiţă nu-i chiar cel din urmă. De-ar fi mai tânăr l-aş înfia. Fiindcă-i brici de deştept. Întocmai ca şi eventualul tată adoptiv…


D.H.: Vroiam să vă întreb câteva lucruri autobiografice, dar sună comunistic şi demodat, aşa că: spuneţi-mi câte ceva despre curriculum vitae-ul dumneavoastră…


V.M.: Când aud de „curriculum vitae”, mai mă apucă pandaliile. La fel şi când mi se pomeneşte despre telefonie digitală (care merge mai prost decât cea manevrată manual). Datele mele autobiografice, ca şi cele auto (adică referitoare la maşinile mele, pe care le-am avut?), se pot găsi în orice roman al meu. Unde, pretutindeni sunt prezent. Ca personaj, ca autor, ca orice doriţi. Deci, lăsăm lucrurile să rămână aşa cum am stabilit!


D.H.: În general, personajele cărţilor dumneavoastră sunt îndrăgite… Aveţi cumva o reţetă după care le construiţi?


V.M.: Personajele cărţilor mele au existat, mai există chiar în realitate, fiindu-mi furnizate de viaţă, aici contribuind şi familia personalităţii subsemnatului.


D.H.: Trec de la una la alta: puteţi să mi-l desenaţi în câteva cuvinte pe umoristulVladMuşatescu?


V.M.: Scriitorul şi umoristul la care vă referiţi, întocmai ca şi neamurile, prietenii şi duşmanii săi, nu poate fi „desenat”! Nu intră în nici o dimensiune de hârtie. Chiar stau şi mă întreb de-s zdravăn, de vreme ce şi-acum mă cuget cum e mai corect spus: „nu poate” sau nu „nu pot” fi desenaţi… Păi, dacă nici un acord nu-mi mai iese ca lumea, e clar că ceva nu-i în regulă. De-ar fi fost altminteri, aş mai fi ţinut oare să fiu, neapărat, poet suprarealist şi să mă declar romancier umorist?


D.H.: Cum se numeşte cartea pe care nu aţi scris-o sau pe care nu aţi publicat-o?


V.M.: Scurt si simplu: „Apocalipsa douăzeci”! Dar care-i visul vieţii mele de autor umoristic…

D.H.: Ce şanse îi acordaţi literaturii umoristice româneşti în contextul economiei de piaţă?


V.M.: Câtă vreme parizerul concurează la preţ cu o carte, nu poate exista nici o economie de piaţă. Ci, cel mult, una de talcioc, obor sau târg de fiare vechi…

D.H.: Cum se vede dinspre Găgeni fenomenul literar românesc actual?


V.M.: Nu se vede mai defel. Fiindcă nici nu prea există. Cine mai cumpără romane, de vreme ce nici nu are timp să le citească? Darmite să le mai şi cumpere. Iar în privinţa aceasta, din urmă, cu ce?

D.H.: Care credeţi că este diferenţa dintre un scriitor umorist şi unul… normal?


V.M.: Nici o diferenţă. Decât că sunt amândoi la fel de amărăşteni, trişti şi debusolaţi.

D.H.: Cum staţi cu mult-pomenita literatură de sertar?


V.M.: Stau! Am fişe pentru două volume de Memorii aproximative, note pentru romănelul umoristic, Tanti Raliţa Daram
Istanbul. Însă le las să mai pritocească, pân’ ce vor dispărea pitecantropii din lumea editorială…


D.H.: A existat un moment în care v-aţi dat seama că sunteţi scriitor umorist?


V.M.: Numai unul? Am ştiut şi am crezut că sunt umorist, încă din vremea când scriam versuri suprarealiste (aproximativ 1940), gen „Balada pasagerului care s-a sinucis în closetul unui hotel din dosul Gării de Nord”…


D.H.: Există tot felul de tabieturi: unii scriu (scriau) stând în picioare, alţii, îmbrăcaţi festiv, alţii, în pijama etc. Dumneavoastră…? >>> continuarea aici >>>

%d blogeri au apreciat: