În fiecare dimineaţă, de cînd mă aflu în plin concediu de creaţie, primesc, cel puţin, zece sau cincisprezece telefoane.
O abandonez pe „Erika”, renunţ la ultimul strop de zaţ din ceaşca de cafea şi răspund ţîfnos:
- Aloo! Da… Biroul de voiaj… Acceleratul de Suceava? Nu mai circulă… L-am desfiinţat!…
Cetăţeanul de la celălalt capăt al firului nu-şi crede urechilor. Insistă:
- Dar parcă mai era un accelerat sau rapid?… Îmi vine să plîng. Începe să mă cam lase nervii:
- Le-am suprimat pe toate!… De ce? Foarte simplu… Mă incomodau!…
Trîntesc receptorul şi mai bat o jumătate de rînd la maşină. Zadarnic. Iluzii pierdute. Pentru că iarăşi sună unealta infernului. Îmi vine să torn restul de zaţ în receptor, deşi ar fi de preferat în sonerie.
- Aloo! Da! Tot eu… Dacă-s nebun? Sînt, domnule, şi încă zdravăn de tot!
Trebuie să răspund la ce oră pleacă din Gara de Nord acceleratul de Braşov, ce întîrziere are rapidul de Constanţa, ce se-aude cu Balt-Orient-Expresul.
Şi toate astea din pricina unei diferenţe de-o cifră. O singură şi nefastă cifră, care desparte numărul meu de telefon de cel al „Agenţiei de Voiaj C.F.R.” din Calea Griviţei.
Acum încep să mă dumiresc că surmenajul nevesti-mi s-ar putea să-şi aibă rădăcinile şi-n această nefericită şi malefică cifră. Cînd mă aflam dimineţile la redacţie sau eram plecat în ţară, pe teren, pesemne că sărmana era silită să răspundă la toate aceste apeluri.
